Ne laudam ca avem o tara frumoasa si bogata, cu resurse, cu peisaje spectaculoase si oameni primitori. Din ’90 incoace, nu facem altceva decat sa o vindem, bucata cu bucata.
De la petrol, la gaze, ape si resurse minerale, paduri, intreprinderi, am vandut tot ce se putea pana acum. Am vandut in avans pana si rezervele din Marea Neagra. Asta inainte ca sa castigam la Haga. Putin a durat bucuria romanilor….o zi sau doua… Dupa aceea am aflat “cu multa placere” ca o firma cu doi angajati concesionase deja drepturile.
Ni tot vantura ideea proprietatii private. De acord, sunt mai eficiente firmele care sunt in proprietatea privata, dar sa le vindem la pretul corect si nu la solduri….sau ca “fiare vechi” . Le-am vandut, de cele mai multe ori pe nimic, iar apoi am cheltuit banii pe pensii si salarii, in loc sa facem investitii care sa genereze locuri de munca.
Avem din plin supermarket-uri, hipermarket-uri, magazine peste magazine, dar capacitatile industriale sunt la pamant. Sau mai bine zis una cu pamantul, pentru ca in locul lor mai ridicam un mall sau alte doua trei….
Mai avem ceva de vandut? Solul si subsolul. De la 1 ianuarie 2014, strainii vor putea sa cumpere terenuri in Romania asa ca vom gasi tot mai des inscriptia “acces interzis – proprietate privata”.
Ce e de facut?
Cazul Rosia Montana poate fi, din multe puncte de vedere, un punct de cotitura. Daca ne apucam acum sa vindem tot ce avem, cu ce mai raman cei care vin dupa noi? Nu avem tehnologia cu care sa exploatam aurul acum? Nici nu avem nevoie . Trebuie sa mai pastram cate ceva pentru generatiile urmatoare, nu de alta, dar altfel se vor “razbuna” pe noi si vom ramane fara pensie.
Nu ma intereseaza ca Romania sa isi asume un castig corect din Rosia Montana. Ma intereseaza sa respir aer curat, sanatatea nu poate fi cumparata cu tot aurul din lume. Iar daca am abordat subiectul sensibil al banilor, pana la urma aerul e pretios.Se poate vinde turistilor.